Există o idee foarte răspândită potrivit căreia toți molarii de minte trebuie scoși, preventiv, undeva pe la douăzeci de ani. Există și extrema opusă, la fel de populară: „dacă nu doare, nu-l atinge”. Adevărul clinic stă undeva la mijloc și se decide pe o radiografie panoramică, nu pe o regulă generală.
Un molar de minte inclus este un dinte care nu a erupt complet și a rămas total sau parțial acoperit de os și de gingie. Cauza obișnuită este lipsa de spațiu: mandibula modernă este mai scurtă decât cea a strămoșilor noștri, iar al treilea molar ajunge ultimul la o arcadă deja plină. Poate rămâne vertical, înclinat spre dintele vecin (mezio-angular, cea mai frecventă poziție), înclinat spre spate sau chiar culcat orizontal.
Situațiile în care extracția este justificată
Indicațiile sunt destul de bine conturate, iar majoritatea nu au legătură cu durerea.
- Pericoronarite repetate. Dacă gingia din jurul unui molar parțial erupt s-a inflamat de două sau mai multe ori, anatomia care produce problema nu se va schimba. Mecanismul complet l-am descris în articolul despre de ce se umflă gingia în jurul măselei de minte.
- Carie pe molarul de minte sau pe dintele vecin. Un molar înclinat creează, între el și molarul de doisprezece ani, un spațiu imposibil de curățat. Caria de pe fața distală a vecinului este una dintre cele mai frecvente consecințe și, ironic, cel mai des se pierde dintele sănătos, nu cel problematic.
- Chist folicular sau alte leziuni. Sacul care înconjoară coroana neerupte se poate transforma într-un chist care distruge os, uneori considerabil, complet asimptomatic până la o fractură sau o descoperire întâmplătoare.
- Resorbția rădăcinii dintelui vecin, provocată de presiunea molarului inclus.
- Distrucție parodontală localizată în spatele molarului doi, cu pungă adâncă și pierdere osoasă.
- Indicații ortodontice sau protetice — de exemplu, când planul de tratament cere spațiu sau când molarul interferă cu o lucrare planificată.
În aceste cazuri, amânarea nu face decât să crească dificultatea intervenției. Rădăcinile se maturizează cu vârsta, osul devine mai dens și mai puțin elastic, iar vindecarea este mai lentă. La 20 de ani, o extracție de acest tip este de obicei mai simplă decât la 45.
Când poate rămâne pe loc
Nu orice molar inclus trebuie scos. Ghidurile actuale nu recomandă extracția profilactică de rutină a molarilor complet incluși, asimptomatici și fără patologie asociată. Un dinte complet acoperit de os, la distanță de rădăcina vecinului, fără chist și fără comunicare cu mediul bucal, poate rămâne monitorizat radiologic ani buni.
La fel, un molar de minte erupt normal, poziționat corect, cu antagonist funcțional pe arcada opusă și accesibil periajului, este un dinte ca oricare altul. Ba mai mult, poate deveni util ulterior ca stâlp pentru o punte, dacă molarul din fața lui se pierde.
Există și motive medicale reale de a temporiza: proximitatea de nervul alveolar inferior, vizibilă pe tomografie, la un pacient asimptomatic; anumite tratamente cu bifosfonați; afecțiuni cardiace sau hematologice care cer coordonare cu medicul curant. În aceste situații, raportul beneficiu-risc se recalculează individual.
Ce presupune intervenția și cum decurge recuperarea
Evaluarea începe cu o radiografie panoramică. Când imaginea sugerează un raport strâns cu canalul mandibular sau cu sinusul maxilar, se completează cu un CBCT, care arată tridimensional exact unde trece nervul.
Extracția se face cu anestezie locală, iar la un dinte inclus presupune de obicei un lambou gingival, îndepărtarea unei porțiuni de os, secționarea dintelui în fragmente și suturi. Sună impresionant, dar tehnica de secționare reduce de fapt trauma: se scot bucăți mici în loc să se forțeze o piesă mare printr-un os rigid.
Postoperator, umflătura atinge maximul la 48-72 de ore, apoi scade. Gheața aplicată intermitent în prima zi, capul ridicat în somn, alimente reci și moi, fără clătiri energice și fără fumat în primele zile — fumatul este principalul factor de risc pentru alveolita uscată, complicația care produce durerea aceea intensă apărută la trei-patru zile după intervenție. Suturile se scot de regulă la șapte-zece zile.
Dacă locul rămas gol este în zona molarului doi și acolo se pierduse deja un dinte, discuția despre reabilitare vine mai târziu, cu propriile ei termene; am tratat separat cât trebuie să aștepți după o extracție ca să pui un implant.
Practic, întrebarea corectă nu este „trebuie scoasă sau nu”, ci „ce arată radiografia mea și ce se întâmplă dacă nu fac nimic în următorii cinci ani”. Un molar inclus liniștit, verificat periodic, poate să nu creeze niciodată probleme. Unul care a produs deja o inflamație sau o carie pe vecin a răspuns deja la întrebare.
