Între o proteză mobilă clasică, care se sprijină doar pe gingie, și o lucrare fixă înșurubată pe implanturi există o soluție intermediară despre care se vorbește mult prea puțin: overdenture-ul. Este tot o proteză pe care o scoți seara, dar care nu mai stă acolo din milă și adeziv, ci se prinde în niște sisteme de ancorare fixate în implanturi. Diferența de confort, față de o proteză obișnuită, este de multe ori spectaculoasă — mai ales la mandibulă.
Cum funcționează sistemul de capse
Principiul e simplu, apropiat de o capsă de la haine. În os se inserează implanturi — cel mai des două la mandibulă, patru la maxilar. După vindecare, pe fiecare implant se înșurubează un bont sferic, în formă de bilă, care rămâne vizibil deasupra gingiei. În interiorul protezei, exact în dreptul lor, sunt încastrate matrice din nailon sau metal care se cuplează pe acele bile. Când apeși proteza pe loc, se aude un clic scurt și proteza rămâne fixată. Ca să o scoți, tragi de ea cu degetele, într-o direcție anume, iar sistemul se decuplează.
Sistemul cu capse, numit și atașament sferic sau locator, este cel mai frecvent. Există și alternativa cu bară: implanturile se solidarizează printr-o bară metalică, iar proteza se prinde pe ea prin călăreți. Bara distribuie forțele mai uniform și e preferată când implanturile nu sunt paralele sau când creasta e foarte resorbită, dar e mai scumpă, mai voluminoasă și mai greu de curățat.
Un aspect care surprinde pacienții: overdenture-ul rămâne o proteză cu sprijin mixt. Implanturile asigură retenția — adică nu se ridică și nu cade — dar o bună parte din forța de masticație este preluată tot de mucoasa și osul de dedesubt. De aceea baza protezei acoperă în continuare creasta, iar la maxilar poate acoperi și o parte din palat, deși în multe cazuri palatul poate fi decupat, ceea ce redă gustul și senzația termică a alimentelor.
Pentru cine este potrivit
Indicația clasică este pacientul complet edentat la mandibulă, care nu se poate acomoda cu proteza mobilă. Aici overdenture-ul rezolvă exact problema pe care proteza clasică nu o poate rezolva prin definiție: suprafața de sprijin foarte mică. Două implanturi în zona interforaminală, între găurile mentoniere, transformă o proteză care sare la vorbit într-una stabilă.
Alte situații în care este alegerea rezonabilă:
- Os insuficient pentru o lucrare fixă completă, când numărul de implanturi necesar unei punți nu poate fi inserat fără grefe extinse.
- Buget limitat — două implanturi costă considerabil mai puțin decât șase sau opt, iar câștigul funcțional per implant este cel mai mare la primele două.
- Resorbție avansată cu pierdere de țesut, unde o lucrare fixă ar lăsa spații vizibile sub ea. Flanșa protezei mobile susține buza și obrazul și reface aspectul feței, lucru pe care o punte fixă îl face mai greu.
- Dexteritate redusă sau igienă dificilă, pentru că proteza se scoate și se curăță în afara gurii, sub jet de apă, mult mai ușor decât o lucrare fixă.
Nu este potrivit pentru toată lumea. Fumatul intens, diabetul necontrolat, boala parodontală netratată la dinții rămași și igiena precară cresc riscul de eșec. Legătura dintre fumat și eșecul implanturilor este documentată suficient încât să merite o discuție serioasă înainte de intervenție, nu după.
Cum decurge tratamentul, etapă cu etapă
Traseul obișnuit arată cam așa:
- Evaluare — examen clinic, radiografie panoramică și, aproape întotdeauna, o tomografie CBCT pentru a măsura volumul de os disponibil și poziția nervului alveolar inferior.
- Inserarea implanturilor, intervenție chirurgicală sub anestezie locală. La mandibulă, două implanturi înseamnă de obicei o intervenție scurtă și o vindecare simplă.
- Perioada de integrare — de regulă câteva luni, în care implantul se unește cu osul. Procesul este descris pe larg în articolul despre osteointegrarea implantului dentar. În acest timp porți proteza veche, ajustată și ușurată în zona respectivă.
- Montarea bonturilor și a matricelor — se descoperă implanturile, se înșurubează atașamentele, iar matricele se fixează în proteză, fie direct în cabinet, fie prin laborator.
- Controale periodice, la care se verifică ocluzia, starea gingiei din jurul implanturilor și uzura matricelor.
Momentul optim de inserare a implanturilor față de eventualele extracții variază de la caz la caz; principiile generale legate de intervalul dintre extracție și implant se aplică și aici.
Ce întreținere cere și ce se uzează în timp
Overdenture-ul are un cost de întreținere pe care mulți pacienți nu îl anticipează. Matricele din nailon sunt piese de consum: se deformează prin cuplări și decuplări repetate și trebuie înlocuite periodic. Este o manoperă rapidă și relativ ieftină, dar recurentă. Când simți că proteza se ține mai slab, de obicei matricea este de vină, nu implantul.
Igiena zilnică are două componente separate. Proteza se scoate, se periază cu perie dedicată și săpun neutru, cu atenție la interiorul matricelor, unde se adună depuneri. Bonturile din gură se curăță separat, cu o periuță moale sau monotuf, de jur împrejur, plus ață dentară sau periuțe interdentare pe sub bară, dacă ai sistem cu bară. Un duș bucal folosit corect ajută mult în această zonă, dar nu înlocuiește periajul mecanic.
Motivul pentru care insist pe curățarea bonturilor este că gingia din jurul implantului se poate inflama exact ca cea din jurul unui dinte, iar netratată duce la pierdere de os. Semnele descrise în articolul despre peri-implantită — sângerare, roșeață, secreție, sensibilitate la atingere — trebuie luate în serios de la prima apariție.
Ca și în cazul altor soluții protetice, decizia finală se ia împreună cu medicul dentist, după evaluarea osului și a stării generale. Overdenture-ul nu este nici o proteză de compromis, nici o lucrare fixă la preț redus; este o categorie în sine, care rezolvă foarte bine o problemă anume — instabilitatea — și lasă neatinse altele, cum ar fi faptul că tot o scoți seara.
