Un dinte frontal pătat, ciobit sau prea mic pentru arcadă poate fi rezolvat în două feluri foarte diferite. Fațeta acoperă doar fața vizibilă și lasă restul dintelui intact. Coroana îl învelește complet, după ce a fost redus pe toate laturile. Între cele două există o diferență de cantitate de țesut sacrificat care nu se recuperează niciodată, așa că merită înțeleasă înainte, nu după.
Cât smalț se pierde în fiecare variantă
O fațetă ceramică cere, în medie, o reducere de câteva zecimi de milimetru pe fața vestibulară, uneori puțin mai mult spre marginea incizală. Există și fațete foarte subțiri care se aplică aproape fără preparare, pe smalț neatins, dar ele funcționează doar în cazuri selectate, când dintele nu este mai voluminos decât forma dorită.
O coroană presupune reducerea dintelui pe toate fețele, cu unu până la doi milimetri. Diferența în volum de țesut îndepărtat este de câteva ori mai mare. Consecința practică: după o fațetă, dintele rămâne în mare parte un dinte natural, cu smalț pe majoritatea suprafeței. După o coroană, dintele devine un bont care va avea nevoie de acoperire pentru tot restul vieții.
Aderența este al doilea aspect. Fațetele se lipesc prin cimentare adezivă, iar legătura cea mai puternică se face pe smalț. Dacă preparația a coborât în dentină pe suprafețe mari, calitatea lipirii scade și crește riscul de desprindere sau de infiltrație marginală. De aceea, un dinte cu obturații întinse nu este un candidat bun pentru fațetă.
Când fațeta este suficientă
Indicațiile sunt destul de precise:
- colorații care nu răspund la albire, inclusiv pete intrinseci sau dinți întunecați după un tratament de canal la care s-a încercat deja albirea internă;
- ciobiri mici ale marginii incizale, fără pierdere de structură pe fețele laterale;
- diasteme, adică spații între dinții frontali, când nu se dorește sau nu se poate face tratament ortodontic;
- dinți ușor rotiți sau cu formă neregulată, în limitele în care corecția optică poate compensa poziția;
- uzura marginii incizale în stadiu incipient, la pacienți la care cauza a fost identificată și controlată.
Condiția comună tuturor acestor situații este ca dintele să fie în esență sănătos și cu suficient smalț. Dacă petele urmăresc obturații vechi care se văd prin ceramică, discuția se schimbă; subiectul este atins și în articolul despre albirea dentară în prezența obturațiilor vizibile, pentru că ordinea corectă a tratamentelor contează.
Când coroana devine varianta rezonabilă
Coroana se impune atunci când dintele a pierdut deja mult din structură. Situațiile tipice sunt: obturații vechi care ocupă mai mult de jumătate din coroana naturală, fracturi care implică unul sau ambii pereți laterali, dinți tratați endodontic la care pereții rămași sunt subțiri și predispuși la fisurare, sau dinți cu abraziune avansată la care trebuie refăcută înălțimea.
Al doilea criteriu este forța. Pe un dinte lateral, sau la un pacient cu ocluzie cap la cap în zona frontală, o fațetă subțire este solicitată la încovoiere și se fisurează. Coroana distribuie forțele pe întreaga circumferință și rezistă mai bine.
Al treilea este culoarea bontului. Un dinte foarte întunecat, de exemplu după o hemoragie internă veche, transpare prin ceramica subțire a unei fațete. Se poate compensa cu un ciment opac sau cu o ceramică mai groasă, dar există o limită dincolo de care doar acoperirea completă rezolvă aspectul.
Ce trebuie rezolvat înainte de oricare dintre ele
Nicio lucrare estetică nu se face pe un teren instabil. Înainte de preparare se tratează cariile existente, inclusiv cele ascunse între dinți, care se văd doar radiologic și despre care am scris în articolul despre cariile interdentare greu de observat. Se tratează inflamația gingivală, pentru că o gingie care sângerează face imposibilă amprentarea corectă și cimentarea într-un câmp uscat.
Se evaluează și ocluzia. Dacă strângi din dinți noaptea, cauza rămâne activă după lucrare și va acționa asupra ceramicii exact cum a acționat asupra smalțului. În aceste cazuri se prescrie o gutieră de protecție, iar refuzul de a o purta scurtează semnificativ viața lucrării.
Un pas util pe care mulți pacienți nu îl cer este simularea. Se poate face un mock-up, adică o machetă din material provizoriu aplicată direct pe dinți, fără șlefuire, pe care o vezi în gură și o porți câteva ore. Este singurul mod de a verifica dacă forma și lungimea propuse ți se potrivesc, înainte ca ceva ireversibil să se întâmple.
Ce înseamnă întreținerea pe termen lung
Ceramica nu face carii, dar dintele de sub ea da. Marginea lucrării rămâne punctul critic, iar igiena în acea zonă decide dacă peste zece ani lucrarea mai este în regulă. Periaj corect de două ori pe zi, curățare interdentară zilnică, controale la intervalele stabilite de medic.
Ceramica nu se colorează ca smalțul, dar dinții naturali din jur se colorează în timp, iar diferența devine vizibilă. Petele extrinseci pot fi prevenite în bună măsură prin obiceiurile descrise în articolul despre cafea, ceai și vin roșu. Important de reținut: albirea nu acționează asupra ceramicii, deci orice tratament de albire se face înainte de a stabili culoarea lucrării, nu după.
Evită să deschizi ambalaje cu dinții, să muști din gheață sau din pixuri și, dacă practici un sport de contact, folosește o gutieră. Fațeta este mai fragilă la impact decât smalțul, iar o ciobitură într-o ceramică lipită înseamnă, de cele mai multe ori, refacerea completă a piesei.
Alegerea între cele două nu se face pe baza unei preferințe generale, ci după examinarea dintelui, evaluarea cantității de smalț rămas și analiza ocluziei. Dacă un cabinet propune fațete pe toată arcada frontală fără să discute mai întâi ce se întâmplă cu dinții care nu au nicio problemă, merită cerută o a doua opinie de la un medic stomatolog înainte de a începe.
