Începe aproape întotdeauna la fel. O senzație de presiune în spatele arcadei, gingia care pare umflată doar într-un punct, o jenă la înghițit și impresia că ai mușcat din obraz fără să-ți dai seama când. Peste o zi-două apare și durerea surdă care urcă spre ureche. În limbaj medical, tabloul acesta se numește pericoronarită, iar la măseaua de minte este de departe cel mai frecvent motiv de urgență.
Ce se întâmplă de fapt sub gingie
Molarul de minte erupe ultimul, de regulă între 17 și 25 de ani, uneori mult mai târziu. Când spațiul de pe arcadă este insuficient, dintele iese doar parțial. Peste coroana lui rămâne un capișon de gingie, numit operculum, sub care se creează un buzunar închis.
Acel buzunar este imposibil de curățat cu periuța. Resturile alimentare intră, saliva nu le spală, iar bacteriile se înmulțesc într-un mediu fără oxigen. Gingia se inflamează, se umflă și ajunge să fie prinsă între cele două arcade la fiecare mușcătură, ceea ce o traumatizează suplimentar. Se instalează un cerc vicios: cu cât se umflă mai mult, cu atât e mușcată mai des, și cu atât se umflă mai tare.
De aici vin și simptomele mai neplăcute care apar în zilele următoare: gust neplăcut sau miros persistent, ganglioni măriți sub mandibulă, dificultate la deschiderea gurii (trismus) și, în formele acute, febră. Deschiderea limitată a gurii nu este un detaliu minor, ci semnul că inflamația a ajuns la mușchii din jur.
Ce poți face acasă și ce nu ajută deloc
Până ajungi la medic, câteva măsuri chiar reduc simptomele:
- Clătiri repetate cu apă călduță și sare, de câteva ori pe zi. Simplu, ieftin și eficient pentru drenajul buzunarului.
- Igienizarea zonei cu o periuță mică, cu peri moi, chiar dacă doare. Curățarea blândă scade încărcătura bacteriană mai mult decât orice clătire.
- Antiinflamator uzual, dacă nu ai contraindicații, pentru controlul durerii până la consultație.
- Alimente moi și mestecat pe partea opusă, ca să nu mai traumatizezi capișonul gingival.
Ce nu ajută: căldura locală aplicată pe obraz, care poate extinde infecția; aspirina pusă direct pe gingie, care produce o arsură chimică; și antibioticele luate din proprie inițiativă, din cutia rămasă de la altă răceală. Antibioticul are rolul lui în pericoronaritele severe, dar prescris de medic, în doza și durata potrivite. Luat haotic, maschează simptomele fără să rezolve cauza mecanică.
Dacă durerea explodează noaptea sau în weekend, principiile generale din articolul despre ce faci în cazul unei dureri de dinți bruște până ajungi la dentist se aplică și aici, cu mențiunea că umflătura care se extinde spre gât sau spre podeaua gurii nu mai este o urgență de amânat până luni.
Tratamentul în cabinet și decizia despre extracție
În faza acută, medicul curăță buzunarul sub operculum, îl irigă cu soluție antiseptică și îndepărtează depozitele. De multe ori, doar atât aduce o ameliorare simțitoare în 24 de ore. Dacă există o colecție purulentă, aceasta se drenează. În formele cu trismus, febră sau adenopatie se adaugă antibioterapie.
Apoi urmează partea pe care pacienții o amână cel mai mult: decizia despre soarta dintelui. Pericoronarita recidivează în majoritatea cazurilor, pentru că anatomia care a produs-o nu se schimbă de la sine. Capișonul rămâne, spațiul rămâne insuficient, buzunarul se reface. Există situația în care medicul îndepărtează chirurgical doar operculumul, dar asta funcționează doar când dintele are șanse reale să erupă complet și are antagonist pe arcada opusă.
În rest, discuția ajunge la extracție. Nu e o sentință automată și nu orice molar de minte trebuie scos preventiv; criteriile sunt destul de clare și le-am detaliat separat, în articolul despre măseaua de minte inclusă și când trebuie extrasă. Ideea de reținut este că momentul potrivit pentru extracție nu este în plină criză, cu gingia umflată și gura greu de deschis, ci după ce inflamația s-a stins. Anestezia funcționează mai prost în țesut inflamat, iar riscul de complicații postoperatorii crește.
Un ultim aspect, des ignorat: molarul de minte parțial erupt nu strică doar gingia din jurul lui. Buzunarul în care stagnează placa bacteriană se află lipit de fața distală a molarului de doisprezece ani, iar acolo apar carii pe care pacientul nu le simte până când nu ajung profund. Am văzut destule cazuri în care un molar de minte prost poziționat a costat, în cele din urmă, dintele vecin, care era perfect sănătos. Dacă gingia ta s-a umflat deja de două-trei ori în ultimul an, întrebarea nu mai este dacă se va repeta, ci ce se pierde până când te decizi.
