Un pacient vine pentru o sensibilitate care îl deranjează de câteva luni. Dinții arată curați, gingiile sunt sănătoase, nu are carii vizibile. Dar la o privire mai atentă, suprafețele interioare ale dinților de sus, cele dinspre cerul gurii, sunt netede și lucioase într-un mod nefiresc, iar marginile incisivilor par subțiate, aproape translucide. Molarii au cuspizii aplatizați, cu mici cratere în centru. Acesta este tabloul clasic al eroziunii de cauză gastrică, iar de multe ori dentistul este primul care ridică problema.
Cum ajunge acidul stomacal pe dinți
Refluxul gastroesofagian înseamnă că sfincterul de la capătul de jos al esofagului nu se închide complet, iar conținutul stomacului urcă înapoi. Când acest conținut ajunge suficient de sus, atinge cavitatea bucală. Sucul gastric are un pH de aproximativ 1 până la 2, extrem de agresiv. Pentru comparație, smalțul începe să se dizolve sub pH 5,5. Diferența nu este mică, este de ordinul a mii de ori în concentrație de ioni de hidrogen.
Particularitatea este că mulți pacienți nu au arsuri. Refluxul silențios, mai ales cel nocturn, se manifestă prin răgușeală dimineața, tuse seacă persistentă, senzație de nod în gât sau gust acru la trezire, fără durerea retrosternală tipică. Noaptea, poziția orizontală favorizează urcarea acidului, iar fluxul salivar scade natural în somn, deci mecanismul de neutralizare lipsește exact când ar fi mai necesar.
Alte situații care produc același tip de leziune sunt vărsăturile repetate, indiferent de cauză, tulburările de alimentație cu vărsături provocate, sarcina cu greață severă prelungită sau consumul cronic de alcool, care irită mucoasa gastrică și favorizează refluxul. Efectele alcoolului asupra dinților sunt discutate mai pe larg în articolul despre alcool și smalț dentar, iar mecanismul acid este doar unul dintre ele.
Semnele care deosebesc eroziunea de uzura obișnuită
Toți dinții se uzează în timp, dar tiparul diferă în funcție de cauză. Eroziunea chimică are câteva trăsături recunoscibile:
- suprafețele afectate sunt netede, lucioase, fără striațiile mate lăsate de frecarea mecanică
- localizarea predilectă este pe fața interioară a dinților superiori, unde ajunge acidul urcat din stomac
- obturațiile vechi par să iasă în relief, ca niște insule, pentru că materialul de plombă nu se dizolvă, dar dintele din jur da
- dinții capătă o nuanță mai gălbuie, pentru că stratul de smalț se subțiază și lasă să transpară dentina de dedesubt
- marginile incisivilor devin transparente, uneori cu mici ciobituri
- sensibilitatea apare progresiv, mai întâi la rece, apoi la dulce și la atingerea cu periuța
Spre deosebire de carie, eroziunea nu are un focar bine delimitat. Este o pierdere difuză, care se întinde pe suprafețe mari și avansează lent, dar constant. Iar smalțul pierdut nu se regenerează; corpul poate remineraliza leziuni superficiale, dar nu poate reconstrui volum.
Ce faci mai departe
Tratamentul are întotdeauna două direcții care merg în paralel. Prima este medicală, pentru că fără controlul refluxului orice restaurare va fi supusă acelorași condiții. Un consult gastroenterologic clarifică diagnosticul și stabilește tratamentul, care poate include inhibitori de pompă de protoni, ajustări alimentare și modificări de rutină: mese mai mici, ultima masă cu trei ore înainte de culcare, ridicarea capului patului cu 15 centimetri, reducerea alcoolului, a cafelei și a alimentelor foarte grase.
A doua direcție este dentară. Aici, prima recomandare este contraintuitivă și merită repetată: după un episod de reflux sau după vărsături, nu te speli imediat pe dinți. Smalțul înmuiat de acid se îndepărtează mecanic mult mai ușor, iar periajul în acel moment accelerează pierderea. Clătește cu apă sau cu o soluție de bicarbonat, așteaptă cel puțin treizeci de minute și abia apoi periază. Este exact raționamentul explicat în detaliu în articolul despre periajul după o masă acidă.
Restul măsurilor sunt de protecție și de compensare. Pastele cu fluor în concentrație ridicată, aplicațiile profesionale de lac fluorurat, produsele cu fosfopeptide de calciu ajută la întărirea suprafeței rămase. O periuță cu peri moi și o presiune redusă contează mai mult decât la un pacient obișnuit. Guma fără zahăr, mestecată după mese, crește fluxul salivar și grăbește revenirea pH-ului la normal.
Când pierderea de substanță este deja semnificativă, intră în discuție restaurările. Fațetele, coroanele sau reconstrucțiile din compozit refac forma și protejează dentina expusă, dar au sens doar după ce cauza a fost pusă sub control. Altfel, marginile lucrărilor devin ele însele zone vulnerabile.
Ceea ce face eroziunea gastrică specială este că dinții povestesc ceva ce corpul nu a spus încă limpede. Un dentist atent poate depista un reflux nediagnosticat cu ani înainte ca esofagul să dea semne serioase, iar asta transformă o simplă sensibilitate într-un motiv bun de a merge mai departe cu investigațiile.
