Puțini pacienți vin la cabinet spunând „mi s-au retras gingiile”. Mai degrabă vin pentru că îi ustură un dinte la apă rece, pentru că li se pare că zâmbetul arată altfel în fotografii sau pentru că simt cu limba o treaptă la baza unui canin. Recesiunea gingivală este una dintre acele afecțiuni care avansează ani la rând fără durere și care se observă abia când a produs deja o pierdere ireversibilă.
Definiția este simplă: marginea gingiei migrează spre vârful rădăcinii, iar suprafața radiculară rămâne descoperită. Rădăcina nu are smalț, ci cement, un strat mult mai subțire și mai moale. De aici vin toate consecințele — sensibilitatea, riscul crescut de carie de colet și aspectul de dinți alungiți.
Cauzele, în ordinea în care le întâlnim
Prima este, paradoxal, periajul prea energic. Nu lipsa lui, ci excesul. O periuță cu peri duri, mișcări orizontale de „frecare” și presiune mare erodează atât gingia, cât și zona de colet. Semnul clasic este recesiunea simetrică pe caninii și premolarii din stânga la dreptaci, pentru că acolo apasă instinctiv mai tare. Am scris separat despre cât timp trebuie să te speli pe dinți și de ce contează, iar concluzia care se aplică și aici este că durata și tehnica bat forța, de fiecare dată.
A doua cauză este boala parodontală. Inflamația cronică produsă de placa bacteriană și de tartru distruge treptat osul alveolar, iar gingia urmează osul. Aici recesiunea vine la pachet cu sângerare, cu buzunare parodontale și, în stadii avansate, cu mobilitate dentară.
Urmează factorii anatomici și funcționali:
- Dinți poziționați în afara arcadei, cu os subțire sau absent pe fața vestibulară.
- Frenuri cu inserție joasă, care trag de marginea gingivală la fiecare mișcare a buzei.
- Bruxismul și forțele ocluzale excesive, care suprasolicită anumite zone.
- Tratamentul ortodontic condus prea rapid sau pe un biotip gingival subțire.
- Piercing-urile linguale sau labiale, care traumatizează mecanic gingia de fiecare dată când sunt mișcate.
- Fumatul, care reduce vascularizația și încetinește orice vindecare gingivală.
Biotipul gingival merită o mențiune aparte. Unii oameni au gingie groasă, fibroasă, rezistentă; alții au o gingie subțire, prin care se văd rădăcinile. La al doilea tip, aceleași forțe produc recesiune mult mai devreme, iar asta explică de ce doi pacienți cu aceeași igienă ajung la rezultate diferite.
De ce nu se rezolvă de la sine
Gingia retrasă nu crește înapoi spontan. Odată ce marginea a migrat, țesutul nu revine, indiferent de pastele „reparatoare” sau de gargarele cu plante. Ce se poate face este oprirea procesului, tratarea consecințelor și, în cazuri selectate, acoperirea chirurgicală a rădăcinii.
Primul pas este întotdeauna diagnosticul cauzei. Nu are sens să acoperi o rădăcină dacă pacientul continuă să frece cu perie dură sau dacă parodontita este activă — recesiunea se va reface în doi ani. Așa că se începe cu detartraj și, la nevoie, cu tratament parodontal, cu corectarea tehnicii de periaj și cu trecerea la o periuță moale, eventual electrică, cu senzor de presiune.
Pentru sensibilitate există paste desensibilizante cu azotat de potasiu sau cu compuși care obturează tubulii dentinari, lacuri fluorurate aplicate în cabinet și, în cazurile persistente, sigilarea suprafeței cu adezivi dentinari. Efectul nu apare peste noapte; pastele au nevoie de câteva săptămâni de folosire constantă.
Când se intervine chirurgical
Chirurgia mucogingivală se ia în calcul când recesiunea produce sensibilitate rezistentă la tratament, când afectează estetica în zona frontală, când progresează în ciuda măsurilor conservatoare sau când gingia fixă rămasă este atât de îngustă încât zona nu mai poate fi igienizată.
Cea mai predictibilă tehnică rămâne grefa de țesut conjunctiv recoltat din palat, plasată sub un lambou deplasat coronar. În anumite situații se folosesc matrici de colagen sau derivate ale matricei de smalț, care evită a doua zonă chirurgicală. Rezultatul depinde enorm de tipul de recesiune: acolo unde papilele interdentare și osul dintre dinți sunt intacte, acoperirea completă este realistă. Acolo unde s-a pierdut și os interdentar, se obține o acoperire parțială, iar pacientul trebuie să știe asta dinainte.
Un aspect pe care îl subliniez mereu: gingia retrasă nu este doar o problemă locală de estetică. Inflamația gingivală cronică, atunci când există, are efecte care depășesc cavitatea bucală, iar legătura dintre parodontită și afecțiunile cardiovasculare este documentată de ani buni — am detaliat-o în articolul despre legătura dintre sănătatea inimii și sănătatea gingiilor.
Dacă observi în oglindă o linie mai gălbuie la baza unui dinte sau dacă simți o treaptă cu unghia acolo unde acum câțiva ani era neted, nu aștepta să apară durerea. Milimetrul pierdut nu se recuperează, dar următorii cinci se pot preveni cu o schimbare de periuță și o ședință de igienizare.
