Există o întrebare pe care medicii implantologi o pun întotdeauna și pe care pacienții o tratează, de multe ori, ca pe o formalitate: fumați? Răspunsul influențează planul de tratament mai mult decât vârsta, mai mult decât sexul și, în multe cazuri, mai mult decât densitatea osoasă.
Cifrele sunt destul de clare. Meta-analizele publicate în ultimii ani arată o rată de eșec al implanturilor de aproximativ 6-7% la nefumători și de 11-15% la fumători, cu variații în funcție de cantitate și de zona tratată. Altfel spus, riscul se dublează. În maxilarul superior, unde osul este mai spongios, diferența devine și mai pronunțată.
Ce se întâmplă, concret, la nivelul osului
Nu nicotina singură explică fenomenul. Fumul de țigară conține câteva mii de compuși, iar trei dintre ei fac cea mai mare parte a pagubei.
Nicotina produce vasoconstricție periferică. Vasele mici din gingie și din os se îngustează, iar fluxul sangvin scade cu până la 40% în primele minute după o țigară. Osul care se vindecă în jurul unui implant are nevoie exact de sânge: oxigen, celule imune, factori de creștere. Fără ele, procesul de osteointegrare se face lent și incomplet.
Monoxidul de carbon se leagă de hemoglobină de peste două sute de ori mai puternic decât oxigenul. Sângele care ajunge, totuși, în zonă transportă mai puțin oxigen decât ar trebui.
Cianura de hidrogen și alți compuși toxici inhibă enzimele implicate în metabolismul celular și afectează direct funcția osteoblastelor, celulele care construiesc os nou.
Peste toate acestea se adaugă un efect asupra sistemului imunitar local. Neutrofilele fumătorilor au capacitate redusă de fagocitoză, iar echilibrul florei bacteriene orale se schimbă în favoarea speciilor anaerobe agresive. Rezultatul este un teren pe care infecția se instalează mai ușor și se apără mai prost.
Când apare eșecul și cum arată el
Eșecurile la fumători se împart în două categorii, cu momente diferite de apariție.
- Eșecul precoce, în primele trei-șase luni, înainte de încărcarea protetică. Implantul nu se integrează deloc; osul nu aderă la suprafața de titan, iar șurubul rămâne mobil. Este forma cea mai frecvent asociată cu fumatul intens în perioada de vindecare.
- Eșecul tardiv, după ani de funcționare, prin peri-implantită. Aici fumatul nu împiedică integrarea, ci grăbește distrugerea ulterioară. Un detaliu perfid: nicotina reduce sângerarea gingivală, deci ascunde semnul de alarmă cel mai util și întârzie diagnosticul, așa cum se explică pe larg în articolul despre peri-implantită și inflamația din jurul implantului.
Procedurile de augmentare osoasă sunt și mai vulnerabile. Grefele și membranele au nevoie de vascularizație pentru a fi colonizate de celulele pacientului. La fumători, rata de expunere a membranelor și de resorbție a grefei crește semnificativ, iar unii chirurgi refuză pur și simplu să facă adiții mari la pacienți care nu acceptă o pauză.
Ce se poate face realist
Vestea bună este că efectul nu este permanent. Vasoconstricția și modificările plachetare se remit relativ rapid după oprirea fumatului, iar funcția imună locală începe să se refacă în câteva săptămâni.
Protocolul folosit de majoritatea clinicilor arată așa: oprirea fumatului cu minimum o săptămână înainte de intervenție, ideal două, și menținerea abstinenței cel puțin opt săptămâni după. Este intervalul în care se produce faza critică a osteointegrării. Studiile care au urmărit pacienți care au respectat această fereastră au găsit rate de eșec apropiate de cele ale nefumătorilor.
Câteva precizări care apar constant în discuțiile din cabinet:
- Zece țigări pe zi nu sunt echivalente cu douăzeci. Relația este dependentă de doză, deci reducerea are valoare chiar dacă renunțarea completă nu e posibilă.
- Țigările electronice și produsele cu tutun încălzit nu sunt neutre. Nicotina din ele produce aceeași vasoconstricție, iar datele pe termen lung privind vindecarea osoasă sunt încă limitate.
- Plasturii sau guma cu nicotină rezolvă dependența, dar nu elimină efectul vascular. Sunt totuși preferabile fumului, care aduce în plus monoxid de carbon și substanțe toxice.
- Narghileaua nu este o variantă mai blândă, contrar percepției răspândite.
Fumatul nu este o contraindicație absolută pentru implanturi. Niciun medic serios nu refuză un pacient doar pe acest criteriu. Este însă un factor care trebuie pus pe masă, cu cifre, înainte de a semna planul de tratament — pentru că schimbă probabilitățile, schimbă calendarul și, uneori, schimbă chiar tipul de soluție recomandată.
Pacienții care aud discuția asta pentru prima dată reacționează, de obicei, la fel: întreabă dacă merită să încerce oprirea măcar pentru câteva luni. Merită. O intervenție care costă cât un salariu bun și care ar trebui să țină douăzeci de ani justifică, probabil, două luni de efort. Iar mulți dintre cei care fac pauza pentru implant descoperă că, ajunși acolo, nu mai au chef să reia.
