Pentru cineva care a pierdut toți dinții de pe o arcadă, aritmetica implantologiei clasice sună descurajant. Opt implanturi, poate zece, adiție osoasă în zonele posterioare, un an de tratament, costuri pe măsură. Mulți pacienți se opresc la această estimare și rămân cu proteza mobilă.
All-on-4 a apărut tocmai ca răspuns la blocajul acesta. Conceptul a fost dezvoltat de Paulo Maló la sfârșitul anilor 90 și pornește de la o idee simplă: dacă osul lipsește în zona posterioară, nu îl reconstruim, ci ocolim problema folosind osul care există în zona anterioară, acolo unde el se păstrează aproape întotdeauna.
Cum funcționează cei patru piloni
Numele descrie exact structura. Patru implanturi susțin o punte fixă cu 10-12 dinți, pe o arcadă întreagă.
Două dintre ele se plasează în zona frontală, aproximativ în dreptul incisivilor laterali sau al caninilor, drept, în ax vertical. Celelalte două se inserează în zona premolarilor, dar înclinate distal la 30-45 de grade. Această înclinare este cheia întregului sistem și rezolvă simultan două probleme: evită sinusul maxilar în maxilar și nervul alveolar inferior în mandibulă, iar în același timp mută punctul de sprijin mai în spate, reducând lungimea porțiunii în consolă a punții.
Un implant înclinat poate fi și mai lung decât unul drept, pentru că urmează o traiectorie osoasă mai generoasă. Mai lung înseamnă mai multă suprafață de contact cu osul, deci stabilitate primară mai bună. Iar stabilitatea primară este condiția care permite lucrul cel mai atrăgător din tot protocolul: încărcarea imediată.
Ziua intervenției și lunile care urmează
Într-o singură ședință, care durează de regulă între trei și cinci ore, se extrag dinții restanți dacă mai există, se regularizează creasta osoasă, se inseră cele patru implanturi și se aplică o punte provizorie din acrilat, înșurubată. Pacientul pleacă acasă cu dinți ficși. Nu cu o proteză pe care o scoate seara, ci cu o lucrare care nu se mișcă.
Condiția tehnică este ca fiecare implant să atingă un torque de inserție de minimum 30-35 Ncm. Dacă unul dintre ele nu ajunge acolo, medicul renunță la încărcarea imediată pentru acel caz și așteaptă vindecarea. Este o decizie care nu se negociază, indiferent cât de dezamăgit este pacientul.
Urmează o perioadă de trei-șase luni în care se produce osteointegrarea. Regimul alimentar este strict în primele săptămâni: nimic tare, nimic care cere rupere cu incisivii, nimic care solicită asimetric puntea. Apoi, după maturarea osoasă, provizoriul se înlocuiește cu lucrarea definitivă, din titan cu acrilat, din zirconiu monolitic sau într-o variantă hibridă.
Cui i se potrivește și cui nu
Candidatul tipic este pacientul cu edentație totală sau cu dinți restanți irecuperabili parodontal, care are os suficient în zona anterioară și care vrea o soluție fixă fără un an de intervenții etapizate.
Avantajele reale:
- evită, în majoritatea cazurilor, sinus liftul și grefele osoase mari;
- costuri semnificativ mai mici decât la opt implanturi cu augmentare;
- o singură intervenție chirurgicală;
- dinți ficși din prima zi, cu impact psihologic care nu trebuie subestimat;
- rate de supraviețuire raportate de 94-98% la zece ani, comparabile cu protocoalele convenționale.
Limitele sunt la fel de importante. Sistemul are patru puncte de sprijin, deci pierderea unuia singur compromite întreaga construcție. Puntea are o porțiune în consolă distală, de obicei un molar, care nu poate fi extinsă la nesfârșit fără să genereze forțe de pârghie periculoase. Igiena cere disciplină: periuțe interdentare, duș bucal, curățare sub intradosul punții zilnic, pentru că spațiul de acolo nu se autocurăță.
Bruxismul sever este un factor de risc semnificativ, iar fumatul ridică din nou statistica, la fel ca în cazul implanturilor unitare descrise în articolul despre fumat și rata de eșec a implanturilor dentare. Diabetul dezechilibrat, radioterapia în zona maxilarelor și osul de calitate foarte slabă în regiunea anterioară pot exclude protocolul.
Există și variante derivate. All-on-6 adaugă două implanturi pentru o distribuție mai bună a forțelor, recomandat mai ales în maxilar, unde osul este mai spongios. All-on-5 este un compromis intermediar. La atrofii extreme se poate recurge la implanturi zigomatice, ancorate în osul pomeților, o intervenție de altă anvergură.
Ce trebuie înțeles înainte de a semna este că All-on-4 nu este o versiune ieftină a implantologiei, ci o soluție inginerească cu reguli proprii. Cere planificare pe tomografie, ghid chirurgical, un laborator bun și un pacient care se prezintă la controale de două ori pe an, cu deșurubarea periodică a lucrării pentru curățare profesională. Îndeplinite aceste condiții, oamenii care au trăit ani buni cu o proteză care se desprinde la masă descriu schimbarea în termeni care nu au legătură cu stomatologia, ci cu felul în care mănâncă, vorbesc și zâmbesc din nou fără să se gândească la asta.
