Există o conversație care se repetă des în cabinetele de implantologie. Pacientul vine hotărât, cu o lipsă dentară veche de câțiva ani, și pleacă după consult cu o veste pe care nu o anticipase: nu se poate pune implantul acum, mai întâi trebuie refăcut osul. Reacția obișnuită este suspiciune, urmată de întrebarea dacă nu cumva e o procedură inventată ca să crească nota de plată.
Nu este. Osul maxilar există, biologic vorbind, ca să susțină dinți. Când un dinte dispare, zona respectivă nu mai primește solicitări prin masticație, iar organismul începe să retragă osul care nu mai are funcție. Procesul este rapid la început: în primul an după extracție se pierde până la douăzeci și cinci la sută din lățimea crestei, iar în primii trei ani se ajunge frecvent la patruzeci-cincizeci la sută. Apoi ritmul încetinește, dar nu se oprește.
Când este într-adevăr nevoie
Un implant are nevoie de os în trei dimensiuni. Regula practică este ca în jurul implantului să rămână cel puțin un milimetru și jumătate până la doi milimetri de os pe fiecare parte, iar înălțimea disponibilă să permită o lungime suficientă a șurubului. Situațiile tipice care impun adiție sunt:
- extracția veche, cu creastă subțiată în lamă de cuțit;
- pierderea de os cauzată de parodontită avansată;
- infecții cronice sau chisturi care au distrus os în jurul rădăcinii;
- la maxilarul superior posterior, sinusul care a coborât și a lăsat sub el prea puțin os;
- traumatisme și fracturi vechi;
- purtarea îndelungată a unei proteze mobile, care accelerează resorbția prin presiune.
Alternativa, folosită uneori, este implantul mai scurt sau mai îngust, ori plasarea într-o poziție ușor diferită. Nu este întotdeauna posibilă și are limitele ei, pentru că un implant plasat greșit ca poziție creează o lucrare protetică ce nu se poate igieniza corect.
Cum decurge, pe tipuri de procedură
Termenul de adiție acoperă mai multe intervenții destul de diferite ca amploare.
Prezervarea alveolei se face în aceeași ședință cu extracția: în alveola goală se pune material de adiție și o membrană, ca să limiteze resorbția de după. Este cea mai simplă variantă, adaugă zece-cincisprezece minute la extracție și scutește, adesea, de o intervenție mai mare peste doi ani.
Regenerarea osoasă ghidată presupune decolarea gingiei, aplicarea grefei peste zona deficitară și acoperirea cu o membrană care împiedică țesutul moale, care crește mai repede, să invadeze spațiul rezervat osului. Durează în jur de o oră, sub anestezie locală.
Sinus lift, la maxilarul superior posterior, ridică membrana sinusală și creează spațiu pentru grefă. Există varianta internă, prin alveolă, când mai există câțiva milimetri de os, și cea externă, printr-o fereastră laterală, pentru deficite mari.
Grefa de bloc osos, recoltată de la pacient, de obicei din zona ramului mandibular sau a mentonului, se folosește pentru defecte întinse. Este cea mai invazivă opțiune și implică un al doilea sit chirurgical.
Materialele diferă: os propriu, os de origine bovină prelucrat, materiale sintetice sau os uman procesat din bancă de țesuturi. Alegerea ține de mărimea defectului și de preferința chirurgului; toate variantele au în comun faptul că servesc drept schelet pe care organismul depune os propriu.
Recuperarea și ce urmează
Primele două-trei zile aduc umflătură, uneori vânătăi, și un disconfort controlabil cu antiinflamatoare. Gheața aplicată în prima zi, capul ridicat noaptea, alimentație moale și rece, fără clătiri energice și fără efort fizic o săptămână. Fumatul este problema reală: reduce semnificativ rata de integrare a grefei, iar chirurgii serioși cer oprirea lui pentru cel puțin două săptămâni înainte și după.
Vindecarea propriu-zisă cere timp. Pentru prezervarea alveolei, patru-șase luni. Pentru regenerare ghidată, șase-nouă. Pentru grefe mari sau sinus lift extern, până la nouă-douăsprezece luni înainte de plasarea implantului. În anumite cazuri favorabile, implantul se poate pune simultan cu adiția, ceea ce scurtează considerabil durata totală — decizie care se ia pe baza tomografiei, nu a preferinței pacientului. Etapele care urmează după integrare sunt descrise pe larg în articolul despre cât durează un implant dentar și cum decurge procesul.
Rata de succes a acestor proceduri este ridicată, peste nouăzeci la sută în majoritatea studiilor, iar eșecurile se concentrează la fumători, la pacienți cu diabet dezechilibrat și în cazurile cu igienă deficitară. Ceea ce se pierde definitiv este timpul: o extracție făcută corect, cu prezervare de alveolă, poate scuti pacientul de un an întreg de așteptare peste câțiva ani. Din păcate, decizia se ia în ziua extracției, când nimeni nu se gândește încă la implant.
