După ce implantul s-a integrat în os, urmează partea vizibilă a lucrării. Coroana poate fi prinsă în două feluri: înșurubată direct, printr-un canal care traversează suprafața ocluzală, sau cimentată pe un bont, exact ca o coroană obișnuită pe un dinte șlefuit. Decizia pare tehnică și se ia adesea fără ca pacientul să afle că a existat o alternativă, deși ea influențează întreținerea lucrării pentru următorii zece sau douăzeci de ani.
Cum arată fiecare variantă în gură
La coroana înșurubată, șurubul intră prin fața de masticație și este acoperit cu un material compozit de aceeași culoare cu ceramica. Dacă te uiți atent la un molar rezolvat astfel, se vede un cerculeț ușor diferit ca nuanță. La coroana cimentată nu se vede nimic: suprafața este continuă, iar legătura cu bontul se face printr-un strat subțire de ciment, sub gingie sau la nivelul ei.
Din punctul de vedere al pacientului, ambele se simt la fel la mușcat. Diferența apare abia atunci când ceva trebuie desfăcut, verificat sau reparat.
Argumentul principal pentru înșurubare: se poate demonta
O lucrare pe implant nu este definitivă în sensul în care este un plombaj. Șurubul de fixare se poate destinde, ceramica se poate ciobi, gingia se poate modifica în timp, iar la lucrări extinse pot apărea probleme la unul dintre stâlpi. O coroană înșurubată se scoate în câteva minute: se îndepărtează materialul de obturare, se deșurubează, se rezolvă problema și se remontează aceeași piesă.
Al doilea argument este absența cimentului. Excesul de ciment rămas sub gingie este o cauză recunoscută de inflamație în jurul implanturilor, tocmai pentru că este greu de detectat: nu doare, nu se vede pe radiografie dacă materialul este radiotransparent și acționează luni de zile. Semnele care trebuie să te trimită la control sunt descrise în articolul despre peri-implantită și inflamația din jurul implantului.
Al treilea argument ține de lucrările pe mai multe implanturi. O punte de trei-patru elemente înșurubată se poate scoate integral pentru o igienizare profesională sub corpul de punte, ceea ce la o lucrare cimentată nu este posibil.
Când cimentarea rămâne soluția mai bună
Prima situație este axa implantului. Dacă șurubul ar ieși prin fața vizibilă a unui incisiv sau prin marginea incizală, înșurubarea directă nu are sens estetic. Există sisteme cu canal angulat care rezolvă o parte dintre aceste cazuri, dar nu pe toate. Cimentarea pe un bont angulat rămâne atunci varianta rezonabilă.
A doua situație este spațiul vertical redus. Un canal de șurub slăbește structura coroanei, iar când distanța până la dinții antagoniști este mică, materialul rămas în jurul canalului poate fi insuficient. A treia este nevoia de a corecta o divergență între mai mulți stâlpi: cimentarea permite o toleranță pe care înșurubarea nu o are, pentru că lucrarea înșurubată trebuie să se așeze pasiv, fără tensiuni, pe toate implanturile simultan.
Când se alege cimentarea, contează enorm unde este plasată marginea coroanei. O margine situată la nivelul gingiei sau maximum unu-doi milimetri sub ea permite îndepărtarea completă a excesului. O margine coborâtă adânc, din dorința de a ascunde interfața, face curățarea aproape imposibilă. O soluție intermediară folosită frecvent este cimentarea în afara gurii, pe un bont provizoriu identic, urmată de îndepărtarea excesului și abia apoi înșurubarea ansamblului.
Ce se schimbă pentru tine în întreținerea zilnică
Periajul este identic în ambele cazuri. Diferența apare la curățarea interdentară și la spațiul de sub coroană. În jurul unei lucrări pe implant se folosesc periuțe interdentare de dimensiunea potrivită, ață specială cu capăt rigid, iar în lucrările pe mai mulți stâlpi dușul bucal ajută la îndepărtarea depozitelor din zonele unde nu ajunge nimic altceva.
La controlul periodic, medicul verifică lucruri diferite în funcție de tipul fixării. La coroanele înșurubate se urmărește integritatea obturației care acoperă canalul și, la nevoie, se retensionează șurubul cu cheia dinamometrică. La cele cimentate se verifică marginea, se caută eventuale resturi de ciment și se evaluează adâncimea la sondare în jurul lucrării.
Un semn pe care nu trebuie să îl ignori, valabil în ambele variante: dacă lucrarea se mișcă, oricât de puțin, sau dacă apare sângerare repetată doar în acel loc, mergi la control fără să aștepți. De cele mai multe ori este o problemă mecanică simplă, iar rezolvată la timp nu lasă urme.
Cum se poartă discuția în cabinet
Întrebările care merită puse înainte de a începe partea protetică sunt scurte:
- Coroana va fi înșurubată sau cimentată și de ce s-a ales varianta respectivă în cazul meu?
- Dacă va fi cimentată, la ce nivel va fi marginea față de gingie?
- Ce se întâmplă practic dacă peste cinci ani ceramica se ciobește?
Un medic care lucrează organizat răspunde la toate trei fără ezitare, pentru că sunt lucruri decise încă din etapa de planificare, adesea încă de la poziționarea implantului. Alegerea materialului coroanei se face în paralel și are propriile criterii, comparate în articolul despre coroana pe implant din zirconiu sau metalo-ceramică, iar longevitatea finală a lucrării depinde în bună măsură de întreținere, subiect tratat în materialul despre cât rezistă un implant dentar bine îngrijit.
Tendința actuală în cabinetele care lucrează mult pe implanturi înclină spre înșurubare ori de câte ori poziția o permite, tocmai pentru avantajul reversibilității. Nu înseamnă însă că o coroană cimentată corect, cu margini accesibile și cu ciment îndepărtat complet, este o soluție de compromis. Este o variantă validă, aleasă pentru motive anatomice concrete. Ce nu trebuie acceptat este o lucrare cimentată adânc sub gingie fără o explicație clară, pentru că acolo încep, statistic, cele mai multe probleme evitabile. Decizia finală rămâne a medicului care cunoaște cazul, după evaluarea poziției implantului și a relației cu dinții antagoniști.
