Ziua în care se scoate aparatul dentar are o coregrafie previzibilă. Medicul desprinde bracket-urile, curăță adezivul rămas, lustruiește, apoi întinde oglinda. Pacientul se uită și, în unele cazuri, nu vede în primul rând dinții drepți. Vede niște dreptunghiuri mate, albicioase, exact în locurile unde au stat bracket-urile.
Se numesc leziuni de demineralizare, sau pete albe, și sunt cel mai frecvent efect nedorit al tratamentului ortodontic. Statisticile variază mult între studii, dar procentele raportate la adolescenți merg constant peste douăzeci la sută, iar în unele loturi ajung la jumătate dintre pacienți. Sunt, în esență, carii oprite în primul stadiu.
De ce apar exact acolo
Un bracket lipit pe dinte creează o zonă pe care periuța o ratează sistematic: marginea gingivală a bracket-ului, unde peria alunecă peste metal fără să atingă smalțul de dedesubt. Acolo placa bacteriană stă nederanjată zile întregi.
Bacteriile din placă fermentează zaharurile din alimentație și produc acizi. Sub pH-ul de 5,5, smalțul începe să piardă calciu și fosfat. Nu se face imediat o cavitate — mai întâi se demineralizează stratul de sub suprafață, care devine poros. Lumina nu mai trece uniform prin el și zona apare albă, cretoasă, mată. Diferența față de smalțul sănătos se vede cel mai bine când dintele este uscat cu jetul de aer.
Procesul este surprinzător de rapid. În condiții de igienă proastă și consum frecvent de zahăr, primele modificări vizibile apar în patru-șase săptămâni de la montarea aparatului. Nu ai nevoie de doi ani ca să strici un dinte; ai nevoie de o lună proastă, repetată.
Prevenția, care este singura variantă bună
Odată apărută, pata albă se remineralizează parțial, dar rareori dispare complet. Prin urmare, toată bătălia se dă înainte:
- Pastă cu fluor de concentrație mare. Pentru purtătorii de aparat, medicul prescrie frecvent o pastă cu 5000 ppm fluor, în loc de cea obișnuită cu 1450 ppm. Este cea mai eficientă măsură individuală, cu diferență clară în studii.
- Periaj după fiecare masă, nu de două ori pe zi. Cu aparat, regula se schimbă. Iar unghiul contează: peria înclinată la patruzeci și cinci de grade, atât deasupra, cât și sub bracket, separat.
- Periuță interdentară de dimensiune mică, trecută pe sub arc, între bracket-uri. Face în zece secunde ce periuța clasică nu face deloc.
- Lac cu fluor aplicat la cabinet la fiecare trei-șase luni, în special la pacienții cu risc crescut.
- Reducerea gustărilor între mese. Frecvența expunerii la zahăr contează mai mult decât cantitatea totală, pentru că fiecare gustare pornește un nou ciclu acid de douăzeci-treizeci de minute. Legătura este bine documentată în relația dintre alimentația bogată în zahăr și starea smalțului.
Băuturile carbogazoase, inclusiv cele fără zahăr, adaugă un atac direct prin aciditate. Sucul de citrice băut lent, pe parcursul unei ore, e mai dăunător decât același suc băut în două minute.
Ce se poate face după
Dacă petele au apărut deja, primele luni de după scoaterea aparatului sunt cele mai importante. Smalțul poros captează minerale din salivă și din pastele cu fluor, iar aspectul se ameliorează spontan în șase-douăsprezece luni la o parte dintre pacienți. Grăbirea acestui proces se face cu paste pe bază de fosfopeptide de cazeină și fosfat de calciu amorf, aplicate zilnic.
Pentru petele care rămân vizibile, există infiltrarea cu rășină. Suprafața poroasă este tratată cu un gel acid, apoi impregnată cu o rășină fluidă cu indice de refracție apropiat de al smalțului. Zona redevine translucidă și practic dispare vizual, într-o singură ședință, fără frezare. Nu funcționează pe orice leziune — cele foarte profunde rămân parțial vizibile — dar rezultatele sunt bune și stabile în timp.
Un detaliu util pentru cei aflați încă în tratament: petele nu apar peste noapte și nici uniform. Primele semne se văd de obicei pe caninii și premolarii superiori, adică exact acolo unde peria ajunge cel mai prost, iar la copiii care respiră pe gură apar mai devreme, pentru că saliva nu mai spală suficient zona frontală. Dacă medicul îți semnalează la un control o zonă mată, aceea este fereastra în care mai poate fi oprită evoluția. Peste încă șase luni de igienă la fel, discuția se mută de la prevenție la tratament estetic.
Albirea, în schimb, nu ajută. Dimpotrivă: albește și smalțul sănătos din jur, uneori accentuând contrastul. Dacă totuși se face, se lasă la distanță de câteva luni după scoaterea aparatului, când dintele s-a rehidratat.
Ultima variantă, microabraziunea sau fațetele, intră în discuție doar în cazuri severe și implică pierdere de țesut. Merită reținut că un dinte alb-mat nu este un dinte pierdut, ci un dinte care a trecut prin ceva. Cei care ajung la finalul tratamentului fără nicio pată nu au smalț mai bun decât ceilalți; au avut, aproape fără excepție, o periuță interdentară în ghiozdan și obiceiul de a o folosi.
