Înotul frecvent în piscină poate lăsa urme pe dinți la persoanele care petrec multe ore pe săptămână în apă: depuneri gălbui sau maronii pe dinții din față și, mai rar, o eroziune a smalțului atunci când apa nu are aciditatea corectă. Ambele probleme sunt cunoscute în stomatologie și se observă mai ales la înotătorii de performanță. Pentru cei care merg la bazin ocazional, riscul este mic, iar câteva obiceiuri simple îl reduc și mai mult.
De ce apar pete maronii pe dinți la cei care înoată des?
Petele maronii de pe dinții celor care înoată des sunt depuneri dure, numite uneori „tartrul înotătorului”, care se formează când substanțele de tratare a apei interacționează cu proteinele din salivă și se fixează pe smalț. Apar mai ales pe fața din exterior a dinților frontali, care stau cel mai mult în contact cu apa, la persoane care înoată multe ore pe săptămână.
Depunerile nu sunt periculoase în sine, dar sunt inestetice și nu se îndepărtează prin periajul obișnuit. Se curăță la cabinet, prin igienizare profesională, la fel ca tartrul dentar obișnuit, și pot reapărea dacă antrenamentele continuă în același ritm.
Poate apa din piscină să erodeze smalțul dentar?
Apa din piscină poate eroda smalțul dentar doar atunci când devine prea acidă, adică atunci când tratarea ei nu este controlată corect. O piscină bine întreținută are o aciditate apropiată de neutru, menținută de personalul tehnic între limite stabilite pentru siguranța înotătorilor. Când aciditatea scade sub aceste limite, contactul repetat cu apa poate dizolva treptat stratul de suprafață al smalțului.
Semnele unei eroziuni sunt dinții care par mai transparenți la margini, suprafețe lucioase și netede și o sensibilitate nouă la rece. Aceleași simptome pot avea și alte cauze, de aceea interpretarea lor îi revine medicului dentist. Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical.
Cum se deosebesc petele de la piscină de alte colorații?
Petele de la piscină se deosebesc de alte colorații prin localizare, consistență și prin legătura lor cu orele petrecute în apă.
| Problemă | Cum arată | Unde apare | Cine o rezolvă |
|---|---|---|---|
| Depuneri de la piscină | Gălbui sau maronii, dure | Fața exterioară a dinților frontali | Igienizare la cabinet |
| Colorații de la cafea, ceai, tutun | Maronii, mai ales la margini și între dinți | Toți dinții, inclusiv spre limbă | Igienizare și obiceiuri |
| Eroziune | Smalț subțire, translucid, fără pete | Margini și suprafețe netede | Evaluare și tratament la medic |
Colorațiile produse de băuturi sunt descrise separat în articolul despre cum se pătează dinții de la cafea, ceai și vin roșu.
Ce obiceiuri protejează dinții celor care înoată regulat?
Dinții celor care înoată regulat sunt protejați mai ales prin limitarea contactului cu apa și printr-o igienă constantă. Măsurile utile sunt simple:
- gura se ține cât mai închisă în timpul înotului, iar apa nu se ține în gură;
- după antrenament, gura se clătește cu apă potabilă;
- periajul se face cu pastă cu fluor, cu o periuță moale, fără presiune mare;
- băuturile acide sau sportive consumate la bazin se limitează, deoarece adaugă propria aciditate;
- medicul dentist este informat câte ore pe săptămână petrece pacientul în apă.
Efectul băuturilor folosite la antrenament este explicat în articolul despre băuturile sportive și smalțul dentar.
Ce se face când dinții devin sensibili după sezonul de înot?
Sensibilitatea dentară apărută după perioade lungi de înot se discută cu medicul dentist, care verifică dacă este vorba de eroziune, de retragerea gingiei sau de o carie. Tratamentul se alege după cauză și poate include aplicări profesionale de fluor sau protejarea zonelor expuse. Pacientul nu folosește produse de albire pentru a acoperi petele, deoarece acestea nu îndepărtează depunerile și pot accentua sensibilitatea. Copiii care fac înot de performanță au nevoie de controale regulate, la intervalul stabilit de medic.
Ce se face după o lovitură la dinți în bazin?
O lovitură la dinți în bazin, de exemplu de marginea piscinei sau de alt înotător, se evaluează la medicul dentist în aceeași zi, chiar dacă dintele pare doar ciobit. Un dinte definitiv căzut se caută și se ține de coroană, nu de rădăcină; rădăcina nu se freacă, nu se șterge și nu se spală cu săpun sau cu apa din piscină. Dintele se păstrează în lapte sau în salivă, într-un recipient curat, și se ajunge cât mai repede la stomatolog, ideal în prima oră după accident. Dinții de lapte căzuți nu se pun la loc, dar copilul este văzut de stomatolog în aceeași zi. Dacă lovitura la cap sau la față este urmată de pierderea cunoștinței, vărsături sau confuzie, se sună întâi la 112 sau se merge la urgențe, iar abia apoi la stomatolog. Sângerarea importantă care nu se oprește la compresie este, de asemenea, motiv de prezentare la urgențe.