În baia aproape fiecărei case stau pe chiuvetă două-trei periuțe care arată destul de obosit, iar nimeni nu mai știe când a fost cumpărată ultima. Pe lângă ele, o sticlă de apă de gură pe jumătate goală, un pachet de ață dentară uitat într-un sertar. Întrebările apar în fiecare an, în cabinete și în conversații la cafea: cât de des se înlocuiește periuța, e bine să te speli imediat după masă, apa de gură chiar ajută, de ce sângerează gingia. Răspunsurile sunt, în mare parte, simple, dar nu întotdeauna cele pe care le-am auzit în copilărie.
Cât de des se schimbă periuța
Regula uzuală, pe care o repetă majoritatea medicilor dentiști, este o înlocuire la fiecare trei luni, sau mai devreme dacă firele s-au deformat. Firele care se desfac în evantai nu mai curăță bine, deși periuța pare întreagă. Un semn practic: dacă firele nu mai stau drepte, periuța și-a făcut treaba.
După o răceală, o gripă sau o infecție în gură, e bine să schimbi periuța, mai ales dacă ai ținut-o în același pahar cu ale celorlalți. Capetele periuțelor electrice se schimbă la același interval, iar mulți producători îl marchează chiar cu fire colorate care își pierd culoarea.
Periuța nu se împrumută, nici între frați, nici între soți. Se ține în picioare, cu capul în sus, într-un loc aerisit, nu într-o cutie închisă, unde umezeala întreține bacteriile. Capacele de călătorie sunt utile doar în drum, apoi periuța se scoate să se usuce.
Imediat după masă sau mai târziu
Mulți oameni își iau periuța în mână de îndată ce lasă furculița jos. Dacă ai mâncat ceva acid, un citric, o salată cu oțet sau ai băut o băutură acidulată, smalțul rămâne temporar mai moale, iar periajul imediat poate să-l uzeze. Un interval de jumătate de oră până la o oră este o alegere mai prudentă, iar între timp clătești gura cu apă.
După mesele obișnuite, fără alimente acide, nu e nevoie de o așteptare lungă. Contează mai mult regularitatea: dimineața și seara, două minute, în aceeași ordine. Periajul de seară este cel care nu se sare, pentru că în timpul nopții saliva se reduce, iar bacteriile se înmulțesc mai ușor.
Dacă nu te poți spăla după prânz la serviciu, ajută un pahar de apă și un chewing gum fără zahăr, dar acestea nu înlocuiesc periajul, doar îl completează. Pentru copii, rutina trebuie să rămână simplă și constantă.
Apa de gură: ce face și ce nu face
Apa de gură nu înlocuiește periajul și ața dentară. Ea ajunge pe suprafețe, dar nu desprinde placa bacteriană lipită de dinte. Poate fi un supliment util: unele variante reduc bacteriile și pot ajuta la respirația proaspătă, altele conțin fluor, iar altele sunt făcute pentru gingii sensibile.
Multe soluții conțin alcool, care usucă mucoasa și, la unii oameni, provoacă usturime. Cine are gura uscată, gingii iritate sau poartă aparat dentar ar trebui să ceară părerea medicului sau a farmacistului înainte de a alege una. Copiii nu o folosesc dacă pot s-o înghită.
Un detaliu des uitat: apa de gură nu se folosește imediat după periaj, pentru că spală fluorul rămas din pastă. O oră mai târziu sau în alt moment al zilei, de pildă după prânz, e un moment mai potrivit.
De ce sângerează gingia
Sângerarea la periaj sperie și, uneori, îi face pe oameni să-l evite. E exact invers: cel mai des, gingia sângerează pentru că placa bacteriană irită marginea ei, iar curățarea regulată, făcută blând, reduce inflamația în câteva zile. Dacă te oprești din periat, problema se agravează.
Altfel stă treaba când sângerarea persistă mai mult de două săptămâni în ciuda unui periaj corect, când apar gingii retrase, dinți care se clatină, un gust neplăcut persistent sau umflături. Atunci un consult este necesar, pentru că poate fi vorba de o boală parodontală sau de alte cauze generale. Sarcina, diabetul sau unele medicamente pot influența gingia.
O periuță cu fire moi, ținută înclinată către marginea gingiei și mișcată în cercuri mici, face mai mult decât o periere energică. Presiunea mare nu curăță mai bine, doar irită gingia și poate uza smalțul de la gât.
Ața dentară, între obligație și obișnuință
Periuța ajunge pe aproximativ trei sferturi din suprafața dintelui. Spațiile dintre dinți rămân aproape neatinse, iar acolo se formează cele mai multe carii interdentare și o parte din problemele gingiei. De aceea ața dentară, periuțele interdentare sau irigatorul sunt gesturi de întreținere, nu de lux.
Începătorii se plâng că ața le rănește. De obicei, nu ața e vinovată, ci tehnica: se trece ușor între dinți, apoi se curbează în jurul fiecărui dinte, ca o literă C, și se mișcă în sus și în jos. Nu se trage cu forță către gingie. În primele zile apare puțină sângerare, care scade în săptămâna următoare.
Pentru cei cu spații mari între dinți, cu punți sau cu aparat, periuțele interdentare sunt adesea mai practice decât ața. Mărimea o alegi împreună cu medicul sau cu igienista, pentru că una prea mare forțează, iar una prea mică nu curăță.
- Seara, ața sau periuța interdentară vin înainte de periaj.
- Dimineața, dacă nu ai timp, clătirea cu apă și periajul sunt suficiente.
- Dacă un loc sângerează constant, nu îl evita, ci cere un consult.
- Păstrează ața la vedere, lângă periuță, nu într-un sertar.
Nu există o pastă „cea mai bună” pentru toată lumea. Majoritatea conțin fluor, important pentru protecția smalțului, iar alegerea între variante pentru dinți sensibili, pentru gingii sau pentru uzură se face după nevoile fiecăruia. Pentru copii mici, cantitatea de pastă este mică, cât un bob de mazăre sau chiar mai puțin, iar adultul supraveghează periajul.
Pastele cu efect de albire se bazează adesea pe abrazive ușoare sau pe substanțe care îndepărtează petele de suprafață. Nu schimbă culoarea naturală a dintelui, doar îl curăță. Folosite zilnic, cele prea abrazive pot irita sau uza smalțul. Dacă îți dorești dinți mai albi, discută cu medicul despre variante sigure, pentru că produsele improvizate, cu bicarbonat sau lămâie, strică mai mult decât ajută.
Periuța electrică merită sau nu
Întrebarea apare des, mai ales când cineva primește una cadou. Studiile și experiența cabinetelor arată, în general, că o periuță electrică bine folosită curăță cel puțin la fel de bine ca una manuală, iar la unii oameni mai bine, pentru că nu depinde de forța mâinii. Pentru persoanele în vârstă, cu mobilitate redusă, sau pentru copiii care se grăbesc, un temporizator încorporat ajută mult.
Nu face însă minuni. Dacă o ții într-un loc fără să o muți de pe un dinte pe altul, curăță la fel de prost. Tehnica rămâne aceeași: capul periuței se așază pe fiecare dinte, câteva secunde, apoi se trece mai departe, fără frecare puternică. Nu apăsa, aparatul face singur mișcarea.
Periuța manuală, cu fire moi și cap mic, rămâne o alegere foarte bună. Contează mai mult obiceiul decât aparatul. O periuță electrică lăsată în sertar nu ajută pe nimeni, iar una manuală folosită corect de două ori pe zi, da.
Mirosul neplăcut al respirației are, în marea majoritate a cazurilor, cauze din gură: placa de pe limbă, resturile dintre dinți, gingia inflamată. Curățarea limbii, cu periuța sau cu un racloar special, o dată pe zi, reduce depunerile de pe suprafața ei. Se face blând, dinspre spate către față, fără a provoca greață.
Gura uscată e un capitol aparte. Saliva protejează dinții și ajută la limpezirea resturilor; când lipsește, riscul de carii și de iritații crește. Poate apărea din cauza unor medicamente, a respirației pe gură în somn, a deshidratării sau a unor boli. Apa băută frecvent, în înghițituri mici, ușurează situația, iar cauza trebuie lămurită cu medicul.
Dacă respirația rămâne neplăcută în ciuda unei igiene corecte, un consult merită, pentru că poate exista o cauză care nu ține de dinți, de exemplu una de la nivelul nasului sau al gâtului.
Cât de des mergi la dentist
Pentru majoritatea adulților, un control pe an este o frecvență rezonabilă, iar detartrajul se programează la 6–12 luni, după recomandarea medicului. Cine are probleme parodontale, aparat dentar, diabet sau tendință la carii poate avea nevoie de vizite mai dese. Copiii merg la primul control după apariția primilor dinți, iar apoi periodic.
Multe tratamente se pot face simplu, la timp, dacă problema e depistată devreme. O carie mică, descoperită la control, se obturează într-o ședință scurtă, în timp ce una neglijată ajunge la nerv. Frica de dentist este reală și foarte răspândită; un medic bun o ia în serios și își adaptează ritmul.
Mâine dimineață, înainte să pleci, aruncă o privire pe periuță: dacă firele sunt desfăcute, schimb-o. Scrie pe telefon data următorului control, cumpără o ață dentară pe care s-o ții la vedere și, dacă ai o întrebare care te frământă de mult, notează-o și du-o la cabinet, nu la un forum. Un răspuns bun costă mai puțin decât o amânare.
