Spre sfârșitul lui octombrie, punga cu bomboane apare în aproape fiecare casă cu copii: de la petrecerea de la școală, de la vecini, de la bunici care nu pot veni cu mâna goală. Părinții se împart în două tabere. Unii confiscă totul și le dau câte una pe zi, alții lasă copilul să mănânce cât poftește, ca să scape de problemă. Niciuna dintre variante nu e chiar cea mai bună pentru dinți. Ce contează mai mult decât cantitatea este felul în care se mănâncă dulciurile, momentul zilei și ce se întâmplă imediat după.
Cum se formează o carie, pe înțelesul copilului
Bacteriile din gură se hrănesc cu zaharuri și produc acizi. Acizii atacă smalțul, iar dacă atacul se repetă des, smalțul pierde minerale și apare, în timp, o carie. Important este cuvântul „des”. Un desert mâncat la masă, urmat de periaj seara, face mai puțin rău decât o pungă de bomboane sugute pe parcursul întregii după-amieze.
De fiecare dată când copilul mănâncă ceva dulce, gura rămâne acidă aproximativ o jumătate de oră, până când saliva reface echilibrul. Dacă mănâncă o bomboană la fiecare douăzeci de minute, gura nu are timp să se refacă. Așa se explică de ce un copil care mănâncă un pachet întreg de dulciuri la un picnic poate avea mai puține probleme decât unul care ronțăie biscuiți toată ziua.
Copiii înțeleg bine explicațiile concrete. Poți spune, de pildă, că bacteriile „fac petrecere” când mănâncă dulce și că periajul le trimite acasă. Nu e nevoie să sperii și nu e nevoie de pedepse; o explicație simplă și constantă rămâne mai eficientă decât interdicțiile.
Dulciurile care stau cel mai mult pe dinți
Nu toate dulciurile sunt la fel. Cele moi și lipicioase, caramelele, jeleurile, bomboanele gumate, rămân între dinți și în șanțurile de pe suprafața de mestecat mult timp, deci hrănesc bacteriile ore în șir. Bomboanele tari, care se sug încet, mențin zahărul în gură aproape continuu, ceea ce le face greu de recomandat.
Ciocolata se topește repede și se spală mai ușor, deci este, din punctul de vedere al dinților, o alegere mai blândă. Cele mai acide sunt dulciurile cu gust de fructe acre și cu pudră acidulată, care atacă și direct smalțul, nu doar prin bacterii. Sucurile din cutie și băuturile energizante au un efect similar, mai ales dacă se beau lent, cu paiul sau din sticlă, pe tot parcursul zilei.
Fructele uscate par o alegere sănătoasă, dar sunt concentrate în zahăr și se lipesc de dinți exact ca o caramea. Nu trebuie interzise, doar mâncate la masă, nu ca gustare permanentă, urmate de un pahar cu apă.
Reguli de familie care chiar se țin
Regulile simple se respectă mai ușor decât cele complicate. Una dintre cele mai utile: dulciurile se mănâncă într-un anumit moment, de obicei după masa principală, nu între mese. Copilul știe că ora dulciurilor există, deci nu mai cere continuu și nu mai ascunde bomboane prin buzunare.
A doua regulă: după ce s-au mâncat dulciurile, se bea apă sau se clătește gura. Nu e necesar să se spele imediat pe dinți, mai ales dacă a fost ceva acid, dar un pahar cu apă îndepărtează o parte din zahăr. A treia: la culcare, nu mai intră nimic în gură în afară de apă, după periaj. Un copil care adoarme cu o bomboană în gură sau cu un biberon cu lapte îndulcit riscă mai mult decât oricare altul.
Părinții sunt un exemplu. Dacă adulții iau cafeaua cu zahăr și biscuiții toată ziua, copilul va face la fel. Familiile care au dulciuri într-un loc ales, într-un borcan de pe un raft, nu la vedere, se descurcă mai bine decât cele cu bomboane în fiecare cameră.
- Dulciurile se oferă la sfârșitul mesei, nu ca gustare răzleață.
- Pungile primite se pun într-un singur loc, iar copilul alege câteva.
- Apa este băutura obișnuită; sucurile rămân ocazionale.
- Periajul de seară nu se negociază, indiferent cât de obosit e copilul.
- Părintele supraveghează periajul cel puțin până în jurul vârstei de opt ani.
Gustarea de la școală și cea din drum
Multe dintre problemele cu dinții copiilor nu vin din marile petreceri, ci din gesturile mărunte ale zilelor obișnuite. Un suc la pachet, un covrig dulce în drum spre casă, o prăjitură luată de la colț după ore: fiecare pare nevinovat, dar adunate pe o săptămână dau gurii prea puține pauze. Dacă pui în ghiozdan o gustare, alege ceva ce se mănâncă repede și nu se lipește: o bucată de brânză, un măr tăiat felii, câteva nuci pentru copiii mai mari, un sandviș mic.
Apa la sticlă este cea mai bună prietenă a ghiozdanului. Dacă cel mic refuză apa simplă, o felie de lămâie sau de castravete îi poate schimba gustul fără zahăr. Laptele se bea la masă, nu pe parcursul zilei, mai ales dacă e îndulcit sau aromat.
Vorbește și cu cadrele didactice dacă școala permite dulciuri la ore. Ele, de multe ori, sunt deschise la reguli comune, mai ales dacă părinții le propun împreună, nu pe fiecare în parte.
Când bunicii insistă
Bunicii iubesc cu prăjituri și cu bomboane, iar a le interzice acest gest înseamnă a le răni sentimentele. Nici nu e nevoie. O conversație calmă, în care le explici că vrei să păstrezi dulciurile pentru desert și că loviturile de dulce din timpul zilei fac mai mult rău, funcționează de obicei mai bine decât un reproș. Poți propune alternative: o plimbare, o carte citită împreună, gătitul unui desert la sfârșit de săptămână.
La masa de duminică, o felie de prăjitură mâncată după supă și friptură e mult mai puțin riscantă decât aceeași felie mâncată la ora patru, singură. Aceeași logică e valabilă și la sărbătorile care se apropie, când casa se umple de dulciuri. Reguli puține, spuse din timp și fără ton de dojană, țin mai bine decât avertismentele de ultim moment.
Ce faci cu surplusul de bomboane
După o petrecere, copilul poate aduce acasă o pungă enormă. Nu trebuie să o arunci pe ascuns, pentru că asta duce la certuri, dar nici să o lași la liber acces. Un compromis util este ca el să aleagă câteva bomboane preferate, restul fiind puse deoparte pentru zilele următoare sau pentru o altă ocazie, uneori chiar donate unor persoane care se bucură de ele.
Unele familii practică „schimbul”: copilul predă o parte din bomboane și primește în schimb o activitate plăcută, o ieșire la parc, o carte nouă. Nu toți copiii acceptă, dar mulți se obișnuiesc dacă propunerea vine fără presiune. Altele păstrează bomboanele pentru desertul de duminică.
Evită să folosești dulciurile drept recompensă sau pedeapsă. Copilul învață, în felul acesta, că dulcele este ceva special, ceva după care merită să lupți. Mai bine să rămână un element obișnuit al mesei, în doze mici, fără încărcătură emoțională.
Periajul, în ordinea lui
Un copil mic nu are îndemânarea necesară pentru a-și curăța dinții singur. Până spre vârsta școlară, el periază, iar părintele verifică și completează, mai ales pe dinții din spate și pe partea dinspre limbă. Periajul durează două minute, de două ori pe zi, cu o pastă cu fluor în cantitatea recomandată de medic pentru vârsta lui.
Ca să nu devină o luptă zilnică, transformă-l într-un joc: un cântec de două minute, o clepsidră, un calendar cu stickere. Copiii răspund bine la ritual. Dacă refuză periajul, nu insista cu forța, ci schimbă momentul, periuța sau pasta; uneori gustul este cauza.
Controlul stomatologic periodic ajută la prinderea cariilor mici și la aplicarea unor măsuri de protecție acolo unde medicul le consideră potrivite. Copiii care merg devreme, când nu doare nimic, tind să aibă mai puțină frică de cabinet. Nu e o regulă, dar experiența arată că povestea începe bine atunci când prima vizită nu e una de urgență.
Ce urmărești în zilele următoare
După sezonul dulciurilor, merită o privire atentă în gura copilului, la lumină bună. Petele albe sau maronii pe suprafața dinților, sensibilitatea la rece și la dulce sau refuzul de a mesteca pe o anumită parte pot fi semne de început de carie. Dacă observi așa ceva, programează un control în loc să aștepți să doară.
Dinții de lapte merită aceeași grijă ca cei definitivi. Mulți părinți cred că, odată ce vor cădea, nu mai contează, dar o carie netratată poate provoca dureri, infecții și chiar pierderea prematură a dintelui, ceea ce dereglează locul celor permanenți. Întreabă medicul cât de des să vă vedeți și ce măsuri de protecție se potrivesc vârstei copilului tău; nu există un răspuns identic pentru toți.
Nu te învinovăți dacă un copil a mâncat prea multe bomboane într-o seară. Un episod izolat nu strică dinții, un obicei repetat o face. Mâine dimineață, mută borcanul cu dulciuri pe un raft mai sus, pune apa la îndemână și hotărăște împreună cu copilul în ce zi și la ce oră mănâncă dulce. Apoi periază, amândoi, cât mai constant.
