La una dintre primele ședințe cu alinatoare transparente, medicul lipește pe câțiva dinți niște mici umflături de compozit, de culoarea smalțului. Mulți pacienți sunt surprinși: credeau că tratamentul înseamnă doar niște folii de plastic pe care le schimbi la două săptămâni. Punctele acelea, numite attachment-uri, sunt de fapt piesa care face diferența dintre o gutieră care doar acoperă dinții și una care îi mișcă în direcția planificată.
De ce plasticul singur nu ajunge
Coroanele dinților sunt, în mare parte, netede și bombate. O folie de plastic care le îmbracă apasă uniform, dar alunecă: nu are de ce să se agațe. Pentru o mișcare simplă, de înclinare a coroanei, presiunea aceasta difuză poate fi suficientă. Pentru mișcări complexe, nu.
Attachment-ul rezolvă problema creând o proeminență de care gutiera se poate sprijini. Practic, transformă suprafața rotunjită a dintelui într-una cu un punct de aplicare precis, unde forța se poate concentra într-o anumită direcție. Fără el, gutiera ar aluneca peste dinte în loc să îl deplaseze.
Cel de-al doilea rol este retenția. Attachment-urile ajută gutiera să stea bine fixată pe arcadă, mai ales pe dinții scurți sau conici, unde plasticul are tendința să se ridice. O gutieră care nu stă complet așezată pe dinți nu aplică forțele planificate, indiferent câte ore o porți.
Ce fac, concret, formele diferite
Nu toate arată la fel, iar forma nu este întâmplătoare. Ele se împart în două categorii principale:
- Attachment-uri convenționale — forme geometrice simple, dreptunghiulare sau eliptice, folosite în special pentru retenție și pentru a menține gutiera pe poziție.
- Attachment-uri optimizate — proiectate de software pentru o mișcare anume, cu o suprafață activă înclinată calculat, astfel încât forța să acționeze într-un punct precis al dintelui.
Mișcările care aproape întotdeauna cer attachment sunt câteva:
- Rotația unui dinte, mai ales a caninilor și a premolarilor, care sunt rotunzi în secțiune și nu oferă plasticului nicio priză.
- Extruzia, adică tragerea unui dinte în afara osului. Gutiera trebuie să apuce dintele ca să îl tragă în jos sau în sus, iar fără attachment nu are cum.
- Corecția torque-ului, adică înclinarea rădăcinii în os — o mișcare care cere un cuplu de forțe, nu o simplă apăsare.
- Ancorajul, atunci când un grup de dinți trebuie să reziste, ca să se miște doar ceilalți.
- Închiderea unui spațiu prin translație, unde dintele trebuie mutat paralel cu el însuși, nu basculat.
Numărul lor variază foarte mult de la caz la caz. Un tratament simplu, de recidivă ușoară a incisivilor, poate cere două sau trei. Un caz complex, cu rotații multiple și închideri de spații, poate ajunge la douăzeci. Nu se pun pe toți dinții și nici la întâmplare: fiecare apare acolo unde planul digital cere o forță pe care plasticul nu o poate transmite altfel. Dacă medicul îți arată simularea tratamentului, merită să întrebi pe care dinți vor fi și în ce etapă se adaugă — unele se lipesc de la început, altele apar pe parcurs, iar altele se îndepărtează înainte de ultimele gutiere.
Cum se lipesc și ce simți după
Procedura este scurtă și nu cere anestezie. Medicul folosește o gutieră-șablon transparentă, cu mici lăcașuri în dreptul dinților unde vor merge attachment-urile. Suprafața dintelui se curăță, se gravează acid câteva secunde, se aplică adezivul, se umple lăcașul cu compozit, se așază șablonul pe arcadă și se fotopolimerizează cu lampa. Apoi șablonul se îndepărtează, iar surplusul de material se finisează. Pentru o arcadă întreagă, totul durează în general douăzeci-treizeci de minute.
Nu doare. Ce simți în primele zile este o senzație de aspru pe limbă și pe interiorul buzei, pentru că suprafața dintelui nu mai este netedă. Se trece în câteva zile. Prima gutieră pusă peste attachment-uri intră mai greu și strânge mai mult decât cele de dinaintea lor — este normal, pentru că abia acum forțele planificate încep să acționeze cu adevărat.
Estetic, sunt discrete cât timp porți gutiera, pentru că plasticul le acoperă. Când scoți gutiera, se văd ca niște mici proeminențe pe dinți, mai vizibile pe dinții din față. Este un compromis pe care merită să îl știi dinainte, mai ales dacă ai ales alinatoarele tocmai pentru discreție. Merită comparate din start cu celelalte variante discrete, cum ar fi aparatul dentar lingual, care se montează pe fața interioară a dinților.
Îngrijire, pete și ce faci dacă se desprinde unul
Compozitul din care sunt făcute nu este smalț și se comportă diferit. Absoarbe pigmenți mai ușor, mai ales pe margini, unde adezivul face contact cu dintele. Dacă bei mult cafea, ceai sau vin roșu, attachment-urile se colorează primele și devin vizibile ca puncte gălbui. Regula de bază este să nu bei nimic colorat cu gutiera pe dinți și să te clătești sau să te speli înainte de a o pune la loc.
Marginea unui attachment reține și placă bacteriană, așa că periajul trebuie să treacă deliberat peste ele, cu vârful periuței, nu doar peste suprafața plană a dintelui. La igienizările periodice, spune-i medicului că porți attachment-uri: instrumentele de detartraj cu ultrasunete pot să le desprindă dacă sunt folosite direct peste ele.
Desprinderea se întâmplă. Cel mai des la mușcarea unui aliment tare, la scoaterea bruscă a gutierei sau pur și simplu în timp. Semnele sunt clare: simți dintele neted acolo unde era proeminența, iar gutiera începe să joace sau nu mai stă bine pe arcada respectivă. Nu este o urgență, dar nici ceva de ignorat până la controlul de peste o lună — sună la cabinet și cere o programare pentru relipire, pentru că din acel moment mișcarea planificată pe dintele respectiv s-a oprit. La final, când tratamentul se încheie, attachment-urile se îndepărtează cu freze fine și suprafața dintelui se lustruiește. Dacă simți zone aspre după ședința de îndepărtare sau observi urme de compozit rămas, cere medicului o refinisare — smalțul trebuie să rămână neted, altfel reține placă și se pătează în timp.
