Sunt mici, transparente sau colorate, vin într-o pungă de plastic cât o cutie de chibrituri și sunt, probabil, cea mai subestimată piesă din tot tratamentul ortodontic. Elasticele intermaxilare nu costă aproape nimic și nu impresionează pe nimeni. În schimb, ele decid dacă tratamentul se termină în optsprezece luni sau în doi ani și jumătate.
Diferența față de restul aparatului este una fundamentală: bracket-urile și arcurile lucrează non-stop, indiferent de ce faci tu. Elasticele lucrează doar cât le porți. Restul dispozitivului aliniază dinții pe fiecare arcadă în parte, dar nu poate schimba relația dintre arcada de sus și cea de jos. Pentru asta e nevoie de o forță care să tragă dintr-un maxilar în celălalt — și exact acolo intervin ele.
Ce corectează, concret
Ortodontul le prescrie în funcție de problema de mușcătură, iar direcția în care sunt agățate spune totul despre ce urmărește:
- Clasa a II-a — arcada de sus este avansată față de cea de jos. Elasticul merge din față-sus în spate-jos și trage mandibula înainte, respectiv dinții superiori înapoi.
- Clasa a III-a — situația inversă, cu mandibula proeminentă. Direcția elasticului se schimbă corespunzător.
- Mușcătura deschisă — dinții din față nu se ating când închizi gura. Elasticele verticale îi aduc în contact.
- Devierea liniei mediane — cele două linii dintre incisivii centrali nu coincid. Aici se poartă adesea un singur elastic, pe o parte, și pacienții sunt convinși că medicul a greșit. Nu a greșit.
De aceea nu are niciun rost să compari schema ta cu a colegului de bancă. Două persoane cu aceleași bracket-uri pot avea configurații complet diferite, iar copierea nu doar că nu ajută — poate muta dinții în direcția greșită.
Regula pe care o ratează aproape toată lumea
Indicația standard este de douăzeci și două de ore pe zi. Se scot pentru masă și pentru periaj, atât. Nu doar noaptea, nu doar acasă, nu doar când îți amintești.
Motivul ține de biologie, nu de disciplină. Dintele se mișcă pentru că presiunea constantă declanșează resorbția osului pe o parte și depunerea pe cealaltă. Procesul are nevoie de continuitate. Dacă porți elasticele douăsprezece ore și le lași douăsprezece, osul apucă să se stabilizeze în pauză, iar dintele se întoarce parțial. Practic, în fiecare zi refaci ce ai câștigat cu o zi înainte. Șase luni mai târziu, radiografia arată la fel, iar ortodontul își dă seama imediat.
Al doilea lucru important: elasticele se schimbă de trei-patru ori pe zi, chiar dacă nu s-au rupt. Latexul își pierde elasticitatea în câteva ore. Un elastic purtat de ieri arată la fel, dar aplică o fracțiune din forța inițială. Nu economisi — punga primită de la cabinet este calculată să ajungă exact cât trebuie, iar dacă se termină mai devreme, te duci și mai ceri, nu raționalizezi.
Primele zile, jena și greșelile obișnuite
Primele două-trei zile dor. E o durere surdă, difuză, care apare când muști și seamănă cu senzația de după o strângere de arc. Se calmează pe cont propriu și, paradoxal, se calmează mai repede dacă nu întrerupi purtatul. Pacienții care scot elasticele pentru că îi doare retrăiesc aceeași durere la fiecare repunere.
Câteva erori care apar constant în cabinet: agățarea pe alt cârlig decât cel indicat, folosirea a două elastice pe aceeași parte în ideea că merge mai repede — de fapt suprasolicită rădăcina — și scoaterea lor înainte de fiecare fotografie. Mai există și obiceiul de a le întinde cu limba, de plictiseală, care le uzează în câteva minute. Când ai mâinile ocupate sau nu ajungi ușor la cârligele din spate, un aplicator mic de plastic rezolvă problema în trei secunde.
Igiena rămâne, evident, la fel de importantă. Elasticele adaugă încă un traseu pe unde se adună resturi, iar zonele din jurul cârligelor sunt exact acelea unde apar mai târziu petele de demineralizare. Dacă ai renunțat la ață pentru că e greoaie cu aparatul, merită să vezi cum se folosește ața dentară când porți aparat, pentru că alternativele există.
Vestea bună este că perioada în care se poartă elastice nu ține tot tratamentul. De regulă sunt câteva luni, plasate strategic într-o anumită etapă. Cine le poartă serios ajunge la finalul acelei etape la timp și trece mai departe. Cine le poartă pe jumătate le poartă, în schimb, mult mai mult — iar asta e ironia pe care majoritatea pacienților o înțeleg abia după ce li se prelungește tratamentul cu încă un an.
