Dializa este o procedură prin care sângele este curățat de toxine și de excesul de lichide atunci când rinichii nu mai pot face singuri acest lucru. Aparatul de dializă, numit adesea rinichi artificial, preia doar o parte din munca rinichiului sănătos și este necesar, de regulă, în insuficiența renală avansată, când funcția rinichilor a scăzut foarte mult.
Ce fac rinichii și ce se întâmplă când nu mai funcționează
Rinichii filtrează sângele, elimină deșeurile prin urină, echilibrează sărurile și apa, ajută la reglarea tensiunii arteriale și contribuie la formarea globulelor roșii. Când funcția lor scade mult, deșeurile se adună în organism, apa se reține, iar persoana poate simți oboseală, umflături, greață sau lipsă de aer. Medicul stabilește momentul în care se începe dializa pe baza analizelor, a simptomelor și a stării generale, nu după un singur rezultat.
Cum funcționează un rinichi artificial
Există două mari forme de dializă, care folosesc principii diferite.
Hemodializa
Sângele este scos din corp printr-un acces special, de obicei o conexiune creată chirurgical între o arteră și o venă, și trece printr-un filtru numit dializor. În interior, o membrană foarte fină separă sângele de un lichid de dializă; deșeurile trec prin membrană, iar sângele curățat se întoarce în organism. Ședințele au loc, în general, într-un centru specializat, de mai multe ori pe săptămână, și durează câteva ore.
Dializa peritoneală
Aici filtrul este chiar peritoneul, membrana care căptușește abdomenul. Prin cateter se introduce un lichid special, care „adună” deșeurile din sângele aflat în vasele peritoneului, apoi este scos și înlocuit. Metoda poate fi făcută acasă, după instruire, uneori noaptea, cu ajutorul unui aparat.
Greșeli frecvente și cum le eviți
Pentru persoanele aflate la dializă, multe probleme vin din mici gesturi neglijate. Iată cele mai întâlnite, dar nu uita că planul fiecărui pacient este stabilit de echipa de nefrologie.
- Sărirea peste ședințe. Pare o scăpare mică, însă lichidele și deșeurile se acumulează rapid și pot apărea complicații. Dacă nu poți ajunge, anunță centrul pentru reprogramare.
- Ignorarea recomandărilor despre lichide. Când rinichii nu mai elimină apa, excesul se strânge între ședințe și solicită inima și plămânii. Cantitatea permisă o stabilește medicul.
- Alimentația fără plan. Potasiul, fosforul și sarea pot deveni probleme. Un dietetician cu experiență în boli renale poate adapta regimul; listele luate de pe internet pot fi nepotrivite.
- Neglijarea accesului vascular sau a cateterului. Fistula sau cateterul sunt linia de viață. Se ferește brațul de lovituri, de presiune și de tensiometru, iar orice roșeață, durere sau secreție se anunță imediat.
- Automedicația. Unele antiinflamatoare sau suplimente pot fi dăunătoare pentru rinichi. Orice produs nou se verifică în prealabil cu medicul sau farmacistul.
- Izolarea emoțională. Boala cronică obosește și psihic. A cere sprijin de la familie, de la psiholog sau din grupuri de pacienți este o formă de îngrijire, nu de slăbiciune.
Cum arată o zi obișnuită pentru cineva aflat la hemodializă
Pentru mulți oameni, viața se reorganizează în jurul programului de ședințe. Un bărbat de cincizeci și ceva de ani, de exemplu, merge de trei ori pe săptămână la centru, petrece acolo câteva ore citind sau privind la tabletă și revine acasă obosit, cu nevoia de odihnă. Zilele fără dializă sunt cele în care se concentrează pe alimentație, pe plimbări ușoare, dacă medicul le permite, și pe controlul lichidelor. Mulți pacienți continuă să lucreze sau să se ocupe de familie, cu adaptări de program, iar discuția cu angajatorul și cu asistentul social poate face diferența.
La dializa peritoneală, ritmul este altul: schimburile de lichid se fac acasă, într-un spațiu curat, cu mâinile spălate și echipament steril, iar libertatea de mișcare este mai mare. În schimb, responsabilitatea pacientului crește, pentru că orice abatere de la igienă poate provoca o infecție a peritoneului.
Cine decide ce tip de dializă se potrivește
Nu există o variantă universal mai bună. Echipa de nefrologie ia în calcul vârsta, bolile asociate, starea vaselor de sânge, condițiile de la domiciliu, nevoia de autonomie și dorințele pacientului. Unii oameni își schimbă metoda în timp, de la una la alta, pe măsură ce situația lor evoluează.
Dializa și transplantul renal: soluții diferite
Dializa înlocuiește parțial funcția rinichiului, dar nu o restabilește complet. Transplantul de rinichi, când este posibil, poate oferi o calitate a vieții mai bună, deși implică tratament de lungă durată împotriva respingerii și nu este potrivit pentru toți pacienții. Alegerea se face în echipă, în funcție de vârstă, boli asociate și disponibilitatea unui organ. Pentru contextul istoric și pentru felul în care s-a ajuns la transplanturile de azi, merită parcurs și materialul despre istoria transplantului de organe.
Cum s-a ajuns la rinichiul artificial
Ideea de a filtra sângele în afara corpului a fost explorată în prima parte a secolului al XX-lea, iar primele aparate utilizabile pe oameni au fost realizate de medicul olandez Willem Kolff, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, membranele, pompele și măsurătorile de siguranță s-au perfecționat mult. Astăzi se lucrează la dispozitive purtabile sau implantabile, dar sunt încă în stadiu de cercetare.
Când să ceri ajutor medical
Persoanele cu boli de rinichi cunoscute ar trebui să se prezinte la medic dacă observă scăderea bruscă a cantității de urină, umflături care se agravează, dificultăți de respirație, confuzie, dureri în piept sau greață persistentă. Prevenția contează: controlul tensiunii arteriale și al glicemiei, evitarea abuzului de medicamente și analize periodice la cei cu risc sunt mai utile decât orice aparat, pentru că protejează rinichii înainte să fie nevoie de dializă.
Cine vrea să continue lectura despre medicina modernă o poate face pe RevistaMedicinei, unde temele sunt explicate pe înțelesul celor care nu au pregătire medicală.
